Petru Marinescu - Interogaţie

Îmi este viaţa oare, aşteptare
A unui tren ce nu-i cunosc sosirea 
Şi nici măcar nu-i bănuiesc pornirea 
Pe-un drum ce nici o margine nu are?

Plângând, râzând îmi amăgesc simţirea 
Cu clipe dulci, cu altele amare; 
Şi toate sau luate fiecare
Ascund în ele ura şi iubirea?

Sunt fir de iarbă ce mereu răsare 
Din frământatul lut, a câta oară?
Sau fir de cosmos? Veşnică-ntrebare,

Spre un răspuns ce-ntârzâie s-apară... 
Sunt toate, sunt mai mult: o veşnicie, 
Trăgându-şi seva din adânc de glie.

Din volumul „Sonete – Invocaţiile cetăţii”, 1979