Oscar Wilde - Învăţătorul - poem în proza

	Acum, când întunericul acoperi pământul, Iosif din Arimathea, aprinzându-şi o
faclă din lemn de pin, coborî din deal la vale. Deoarece avea treabă la el acasă.
	Şi văzu un tânăr gol şi scăldat în lacrimi, îngenunchiind pe stâncile de cremene
din Valea Plângerii. Păru-i era de culoarea mierii, iar trupul său era ca o floare albă, dar
îşi rănise corpul cu spini şi îşi acoperise părul cu cenuşă.
	Iar acela care era foarte bogat îi spuse tânărului care sta gol şi plângea, 'Nu ma
miră că îţi este durerea atât de mare, pentru că neîndoielnic a fost un om drept'.
	Şi tânărul îi răspunse, 'Nu pentru el plâng, ci pentru mine însumi; şi eu am
preschimbat apa în vin şi am tămăduit pe leproşi şi am dat vedere orbilor. Am umblat pe
ape, iar din sălăşluitorii din morminte am izgonit dracii, am hrănit înfometaţii din pustie
unde nu exista hrană, şi i-am trezit pe morţi din casele lor înguste, şi la cererea mea, şi
înaintea unei mari mulţimi de oameni, un smochin nerodnic s-a vestejit. Toate lucrurile
pe care le-a săvârşit acest bărbat le-am săvârşit şi eu. Şi totuşi, pe mine nu m-au
răstignit.

În româneşte de Mihai Rădulescu