Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei

Irving Layton

(1912 - 2006; biografie)

Lac de unghii
Grecii îi spuneau pe nume
N-au fost semne
Soleil de noces
Auzită într-o frizerie
Împotriva morții acesteia
Smerenia dragostei
Mântuire
T.S. Eliot
Urna cea cu har lucrată
Piața San Marco
Scurtă întâlnire
Acum că am îmbătrânit
Înotătorul
Fățărniciune
Cotoroanță
Furnicile


         

Lac de unghii

Un dulce și tăinuitor parfum
căutând ucigătorului eu
careva s-o repezi la sinagogă
altul diseca-va un mic poem

ori iubindu-se pe sine, vrun om de treabă
despica-va-n glumă coapsele unui străin
și cu galeșă căutătură zâmbetul de pe chip
i-l va întoarce-apoi când moare

iar alții-or face grevă pentru nimica toată
vor da cu mândrie foc unui drapel sau l-or desfășura;
au s-amuze soldații pe moarte-n saloane de spital,
vor face dragoste cu-o hârcă-mbolnăvită de dragoste


La inceputul paginii

         

Grecii îi spuneau pe nume

E vina ta 
din cer
luna de vară
a căzut
rostogolindu-se
în josul
        dealului
de-asfalt.

Dar uite
c-am prins-o
între picioare!

Și dacă
mă săruți
aici în pragul
îmbietor
voi împărți-o
frățește
cu tine

Traducere de Ion Caraion

La inceputul paginii

         

N-au fost semne

Umblând am aflat
Că merg.

Urând cu-nverșunare, cum să iubesc.
Iubind, pe cine și ce să iubesc.

Mâhnindu-mă, cum să pot râde pe deșelatele.

Din slăbiciune, izvodit-am puterea.
Din minciună, adevărul.
Cu fățărnicie, scornii sinceritatea.

Acum aprope că nu știu cine-s
Aproape că-ndrăznesc a fi acel om.

Încă un pas
Și-am s-ajung de unde am pornit.

Traducere de Ion Caraion

La inceputul paginii

         

Soleil de noces

Aștept
zămisliri
de versuri bune.
La ceas nimerit
soarele
în curtea din spate
le va face să explodeze.

Atunci le voi
culege de pe
șoseaua de culoarea
blănii de leu
și din această
nefrântă verdeață
dintre scaieții
și iarba înaltă
ca pe niște zdrențe.

Când zeii
încep
să mă bată
urla-voi
ca o fecioară
răpită.

Traducere de Ion Caraion


La inceputul paginii

         

Auzită într-o frizerie

„Natura-i oarbă
iar Omul
o păroasă, crudă maimuță
care nu știe ce-i Dreptatea.”

zise bătrânul domn
bărbierit,
în vreme ce acida-i respirație
aburea oglinda
rotundă a frizerului.

Pe când vorbea
am observat
negii bătând în negru
și-n purpuriu închis
de pe fața-i ponosită:
micile Morții
drapele victorioase.

Traducere de Ion Caraion

La inceputul paginii

         

Împotriva morții acesteia

Am văzut onorabila
moarte 
servită-aidoma ca pâinea și ca vinul
prin magazine și birouri
prin cluburi și pensiuni
și la biserica
din colț
care dă-n două străzi,
văzut-am moartea
servită
cum servești înghețata.

Împotriva acestei morți
încete, sigure:
- trupul,
soarele-acesta solid
și exaltările răsuflării tale,
și-obrajii tăi
trandafirii, încântători,
și tainica
viață 
a imaginației
plănuind deliberarea
din muncă 
și din piatră.

Traducere de Ion Caraion

La inceputul paginii

         

Smerenia dragostei

Dragostea-i ceva așa de smerit!
Îmi fac mâinile căuc în aer;
Acolo n-o aflu
Și nici în desfătarea prietenei mele
Și nici în păsări cântătoare.

Tulbure umblu, părăsit.
Pierdutu-mi-am drumul.
Dragostea nu-i, cum spun unii,
Nici în ochii femeii, albaștri ori cenușii
Nici în sărutări furate sau dăruite.

Dragoste, țip, află-mă
Răsucindu-mă în fel de fel de greșuri;
Desfășură-ți părul aspru și rece,
Umărul de bulb și bulboane
Și apoi, târfă nătângă, lovește în mine, ia-mi văzul!

Traducere de Ion Caraion


La inceputul paginii

         

Mântuire

Am ucis o pasăre
mai rară la pene
și mai încântătoare
ca albatrosul.

Rostogolondu-și ecoul
în recile cămări
ale cerului,
ultimul ei țipăt
îmi va rămâne
pe veci în timpane.

Iartă-mă, femeie, iartă-mă.

Da, mântuirea vine,
dar nicicând
în chipul 
în care ne-o plăsmuim.

Și niciodată nu suntem zdrobiți
pe roata
pe care ne-o alegem noi.

Traducere de Ion Caraion


La inceputul paginii

         

T.S. Eliot

Ceață englezească și Harvard.
Creștinul bolnav;
turistul american
curios mai degrabă de mânăstiri
decât de castele;
de altare pentru genunchii ce îmbătrânesc;
o râvnă față de poezia fără savoare
zeamă fără măduvă;
în cel mai bun caz, un fir de păr
din barba lui Dostoievski.

Traducere de Ion Caraion


La inceputul paginii

         

Urna cea cu har lucrată

„Ce ai face
de-aș muri fulgerător?”

„Ți-aș scrie un poem.”

„Și m-ai jeli?”

Suspinai: „Bineînțeles”.

„Multă vreme?”

„Depinde.”

„De ce?”

„De reușita poemului”, am răspuns.

Traducere de Ion Caraion


La inceputul paginii

         

Piața San Marco

Au și consumat palatul dogilor
Și, de la sine înțeles, Puntea Suspinelor
Căreia mizeria și-un poet beteag de picor
                                              i-au dat faimă.

Stângaci și orbaznici ca porumbeii, se hrănesc,
Se tot și se tot fotografiază unul pe altul.
Gemutlichkeit de berărie. Și Belmont Park.
Orchestra cântă focos uvertura
Traviatei.

Unde-am mai văzut oare ceva asemănător?
La Sfânta Agata? În vreo altă reședință laurentină?
N-are importanță.

Asta-i Veneția. Asta-i Europa.
Și aștia-s „bunii europeni” ai lui Nietzsche.
Mâine se vor tolăni pe nisipul de la Lido
Bronzându-și picioarele și pieptul.
Așa e digerată măreția. Leii sfântului Marcu.

Prea obosiții lor ochi se vor închide a somn.
Somn. Somn. Somnul drepților culți.
Să mănânci. Să halești palate și monumente,
Cu liste de bucate în mână.

„Mesdames e Herren trebuie, mai întâi de toate, să mâncați 
Acest splendid exemplar de sculptură
Și restul în ordinea următoare.”

În vreme ce Il Duomo atârnă-n miniatură
De vreun gât rumenit ori la încheietura mâini.

Traducere de Ion Caraion

La inceputul paginii

         

Scurtă întâlnire

Ciocnirea
nu s-a dovedit prea rea
pentru nici unul.
Roșu la față, s-a repezit
spre mine și
când colo
uite că era un
fost coleg de școală.
Mi-a-ntins mâna
de parcă-ar fi vândut-o
pe deasupra
barei de protecție și pe
deasupra grătarului, cam șifonate,
și-a spus: Ia te uită,
să mă fi ciocnit tocmai cu tine – 
sau mai știu eu
ce vorbă de duh. Saule, Saule,
i-am răspuns, nu prea
te-ai schimbat.
De ce să mă fi? mormăi el.
Răspunsul meu
se pierdu în vuietul
unor furioase clacsoane
și nu l-a auzit.
Trage la trotuar, zise,
și lasă-l pe țărănoi
să treacă. Da,
cu dumneata vorbesc, dom’le,
strigă el către sinistrul
motociclist în negru
aflat chiar în spatele nostru.
Punându-mi apoi brațul
său de homar pe umăr: Nu
am timp
de-amintiri, prietene.
Dă-mi un telefon într-una
din zilele acestea
ori și mai bine
scrie-mi un poem.
Am pe cap
un congres de-artificieri
la Godsden, statul Illinois...
Luați aminte la-ntâlnirea noastră,
voi, preoți,
și voi, artiști ai cuvântului frumos!

Traducere de Ion Caraion


La inceputul paginii

         

Acum că am îmbătrânit

Acum că am îmbătrânit
Când văd un om că râde
Mă-ntreb: Cine
A fost dus de nas? Pe cine-a păcălit?

Și când nu se poate stăpâni
Ci îi curg lacrimile pe obraz
Și se tot bate
Pe coapse,
Încep să mă neliniștesc și-ntreb:
Câți? Un oraș întreg?

Iar când văd
O femeie care zâmbește, arătându-și
Dinții bine îngrijiți
Îmi spun: plictiseală
Și pasiune – și observ
Dobitocia care i se adună
Pe chip.

Presupun că-ntr-o bună zi
Soarele se va întuneca
Și ființele acestea
Cu ingenioasele lor invenții
Pentru parfumarea și-ndoparea trupurilor
Au să moară.

Până una alta, ele se-nmulțesc.
Și celălalt eveniment
E la o depărtare de mai bine de-un miliard de ani.

Traducere de Ion Caraion

La inceputul paginii

         

Înotătorul

După-amiaza poticnindu-se, vezi
Înotătorul sare de pe plută,
Deschizând corolele-mproșcate ale actului său de război – 
Capetele șarpelui lovesc
Iute, iute și tac apoi chitic.

Ieșind vezi  cum o clipă
Trestia cafenie cu bulbi minunați
Zace-amenințătoare deasupra apei
În timp ce lumina și sunetul vin aprige
Din marea germinatoare din jurul polilor
Și i se sparg în scânteietoare cochilii pe la ureche.

El plonjează, plutește, se lasă la fund ca un hoț
La fund, unde sângele său cântă-nvârstatelor umbre
Din verzișul fără miros care-l întoarnă acasă.
Fremătând șerpește prin maghernițele
De sub apă, cobora un ditai somnul....

Buimăcit de-amintirea pierdutelor bronhii
Pe plaja ca un craniu,
El schițează gestul de autoabsorbire;
Cu ochii ațâțați observă
Soarele golindu-se în apă,
Și ultimul val ce se prăvale ștrengar
Spre-a se arunca băiețește pe nisipul de marmoră.

Traducere de Ion Caraion

La inceputul paginii

         

Fățărniciune

Fariseul ăsta
nu află-n virtute
nici o bucurie,
e virtuos
fiindcă ne poate
prin aceasta osândi;
în alte-mprejurări
s-ar deda viciului
așa cum azi
face caz de biata-i
virtute și vrea
ce vrea orișicare: să fie scârbos
având conștiința-mpăcată.

Traducere de Ion Caraion

La inceputul paginii

         

Cotoroanță

Când mi-am sorbit din pletele tale
Clipa de aur
Pletele tale s-au făcut negre ca pana corbului.

Când sorbit-am din ochiul tău
Clipa de aur
Ochiul tău rămas-a pustiu de lumini.

Plete negre și ochiu pustiu de lumini
Când ai de gând să mori, vrăjitoareo?

Traducere de Ion Caraion

La inceputul paginii

         

Furnicile

Am stat să mă uit
cum ies, furișându-se, 
                                    din
murdăria electrolux,
fărâme de viață
proiectate-n vârtej
dintr-un vid – 
dintr-o mașină de fabricat timp
deasupra podișurilor
și-a craterelor,

țăndări de energie
stropi negri de hotărâre
- irezistibili!
ridicau
ascunse capcane
și le-azvârleau în lături

deschideau
înșelătoare uși
în pantele munților

se cumpănau
pe ofilite stânci
parcă-ar fi așteptat
să-nceapă Timpul:
renchegându-și intuițiile
își potriveau
în zgrunțuroasele boabe de nisip
mici coifuri cenușii

apoi sondau terenul
și ferindu-se, coborau, fără
obișnuita-le siguranță,

de pe lustruitele trupuri
de parcă-ar fi vrut
s-audă mai bine,
își scuturau scama covoarelor 
                     și zăngănind
ca războinicii africani
la marginea
foilor ziarului
le luceau
trupurile scăpărătoare
ca niște limuzine
magnetizate dosare
în așteptarea
semnalelor.

Traducere de Ion Caraion

La inceputul paginii