Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei

Johann Wolfgang Goethe

(1749 - 1832)

Lăsați-mă să plâng
Dedicație
Moarte aparentă
Aproape de cel drag
Dragoste fără odihnă
Extaz al tristeții
Ce spaimă, ceas de ceas m-alungă?
Dor fericit


         

Lăsați-mă să plâng

Lăsați-mă să plâng! Încercuit
De noapte, în pustiul fără margini
Cămile dorm și cei care le mână.
Tăcut veghează-armeanul socotind.
Iar eu, alături, milele socot
Cari de Suleica mă despart; revăd
Supărătoate, lungile-ocolișuri.

Lăsați-mă să plâng! nu e rușine!
Bărbații care plâng, sunt buni.
Doar și Achille-a plâns pentru Brizeis!
Jelit-a Xerxes oastea neînfrântă.
Pe cel iubit ce singur moartea-și dete
Îl plânse Alexandru.
Lăsați-mă sa plâng! sub lacrimi colbul prinde viață,
Iar mustește.

În românește de Maria Banuș
Din volumul Goethe - Poezii, Editura Tineretului, 1957

La inceputul paginii

         

Dedicație

Vă-ntoarceți iar, figuri sfios-plăpânde,
Ce-n ochiul vag de timpuriu m-ați nins;
Să vă rețin, acum, abia născânde?
De-acest miraj mai sunt eu azi atins?
Cum vă-mbulziți! ei bine, creșteți blânde
Din fum și ceață-n juru-mi dinadins;
Cutremurat mi-e pieptul tinerește
De suflul vrajei ce vă urmărește.

Voioase zile-mi ies cu voi în cale
Și-atâtea umbre dragi se-ntorc tăcut;
Ca basme-aproape stinse vin agale
Prietenia, cel dintâi sărut;
Și iar mi-e fraged chinul, sună-a jale
Al vieții labirintic drum pierdut,
Numind pe bunii, ce, mințiți de soarte
Cu ore-alese, mă-ntrecură-n moarte.

Ei n-aud noul câtec ce-i îmbie,
Cei scumpi, cărora-ntâiul le-am cântat;
S-a spart prieteneasca vălmășie,
Și ah! ecoul prim s-a spulberat.
Cântarea mea-n mulțimi străine-adie,
De-aplauze chiar mi-e pieptu-nfricoșat,
Iar cei ce mi-au sorbit pe vremuri cântul,
De mai trăiesc, i-a risipit pământul.

Și mă cuprinde-un dor uitat de sfera
Acelor duhuri grave-n pașnic stol,
Cu lânced sunet umple atmosfera
Șoptindu-mi cânt, ca harfa lui Eol,
Fiori mă prind, și lacrimi curg; severa
Mea inimă zvâcnește rar, domol;
Tot ce posed, mai văd ca-n depărtare,
Iar ce s-a stins, aievea-n jur mi-apare.

Din „Faust”, traducere de Ștefan Augustin Doinaș, Editura Univers, București, 1982

La inceputul paginii

         

Moarte aparentă

Jeliți fecioare-aici, la groapa sa.
Amor aici căzu, dintr-o nimică.
Dar oare-i mort cu-adevărat? Nu pot jura.
Ades, dintr-un nimic el se ridică.

În românește de Maria Banuș
Din volumul Goethe - Poezii, Editura Tineretului, 1957

La inceputul paginii

         

Aproape de cel drag

La tine mă gândesc când valu-n soare,
Pe mări sclipește,
Când licărul de lună, din izvoare
Se oglindește.

Te văd pe tine când în drum, sub zare
Colb se ridică.
În bezne, când drumețul pe cărare
E prins de frică.

Te-aud pe tine-n vâjâirea-adâncă
De val, în ropot
Adesea merg s-ascult când, stins, în luncă,
E orice șopot.

Cu tine sunt; de-ai fi cât de departe,
Sunt lângă tine.
Apune; stelele-n curând vor arde.
De-ai fi la mine!

În românește de Maria Banuș
Din volumul Goethe - Poezii, Editura Tineretului, 1957

La inceputul paginii

         

Dragoste fără odihnă

Prin nea, prin ceață,
Cu vântu-n față,
În hău de umbre,
Prin neguri sumbre,
Ceas de ceas! Ceas de ceas!
Nici răgaz, nici popas!

Chinuri mai lesne
Aș suferi,
Decât aceste
Mari bucurii.
Ah, o-nclinare
Ce inimi unește,
Ce turburare
Nu zămislește!

Cum să mă rup?
Spre codru s-apuc?
Totu-n zadar!
Vieții altar,
N-ai pace, nu
Dragoste, tu!

În românește de Maria Banuș
Din volumul Goethe - Poezii, Editura Tineretului, 1957

La inceputul paginii

         

Extaz al tristeții

Nu secați, nu secați,
Lacrimi de veșnică dragoste!
O, cât de pustie, de moartă lumea apare
Ochiului ce-aproape uscat e.
Nu secați, nu secați,
Lacrimi de amarnică dragoste.

În românește de Maria Banuș
Din volumul Goethe - Poezii, Editura Tineretului, 1957

La inceputul paginii

         

Ce spaimă, ceas de ceas m-alungă?

Ce spaimă, ceas de ceas m-alungă? –
Viața-i scurtă, ziua-i lungă.
Alt loc vrea inima, tot altul
Nu știu de vrea mereu înaltul;
Departe însă ar pleca,
S-ar rupe chiar din sinea sa.
La pieptul drag de cade-n zbor,
Gasește-un cer odihnitor,
Vârtejul-viață-o zmulge-n larg
Și-un singur loc i-e pururi drag;
Orice-a pierdut, orice-a râvnit,
Tot înșelată-i la sfârșit.

În românește de Maria Banuș
Din volumul Goethe - Poezii, Editura Tineretului, 1957

La inceputul paginii

         

Dor fericit

Înțelepții doar s-o știe
Căci mulțimea joc își bate!
Vrea să laud viața vie,
Dorul morții-nvăpăiate.

În a nopților răcoare,
Ce-n iubire zămislește,
Te cuprinde-o-nfiorare,
Pe când candela lucește.

Se desface-mbrățișarea
Din a beznelor stihie,
Răscolit asculți chemarea
Spre suprema cununie.

Depărtarea nu te-abate,
Vii în zbor, vii ca vrăjit,
În luminile visate,
Flutur mic, ești parjolit.

Și atât cât n-ai ăst dor:
Pieri și iarăși fii!
Ești un jalnic călător
Peste triste glii.

În românește de Maria Banuș
Din volumul Goethe - Poezii, Editura Tineretului, 1957

La inceputul paginii