Virgil Carianopol - La căluşei

Se învârteau agale căluşeii 
Şi muzica din urmă-i îndemna, 
Iar între toţi copiii — mititeii 
Şi-un bătrînel pe-un cal se învârtea.

Râdeau de el, de jocul lui copiii, 
Cum sta plecat pe calul lui de lemn, 
Iar cei mai mari, dând aripi bucurii, 
De jos, mereu îi tot zvârleau îndemn:

- Hiii moşule, hai, taicule, zoreşte, 
Dă pinteni zdraveni calului spre rai! 
Şi la un loc cu ei, copilăreşte, 
Râdeau şi prunci cu părul de mălai.

Dar el, tăcut, privea pierdut, cu mâna 
Ţinând în frâu, căluţul fără duh, 
Căluţul orb, ce alerga într-una 
Strâns de vergele zdravene-n văzduh.

Cu păru-n vânt, îmbujorat la faţă, 
El se rotea dar nimeni n-a văzut 
Cum calul lui, de lemn, prinsese viaţă 
Şi galopa pe câmpuri spre trecut.

A fost o clipă, doar o clipă vie,
Căluţul a zburat prin ani, vâlvoi,
A dus bătrânul în copilărie
Şi l-a întors ca gâdul înapoi.

Când s-a oprit din goană bătrânelul –
A coborât în râsul fără rost,
Dar numai el ştiu şi căluşelul,
În fuga lor de-o clipă, unde-au fost.

Din volumul „Cântece de amurg”, 1969