Perpessicius - La micul cupidon de Bronz

Et puer est et nudus Amor... 
Ovidius

Sub ochiul dispreţuitor al lui Voltaire citesc,
Privind, din când în când, ferestrele la care se-mbulzesc
Bezmeticele roiuri de zăpadă.
Pe hornuri crivăţul vuind, din stradă
Aduce ţipete de prunci puşi la-nţărcare,
Şi urlete de lupi ieşiţi la drumul mare,
Şi răbufneli de vânt pe coridoare.

Ce farmec e-n biblioteca izolată!
Plutesc în voia gândurilor line,
Şi mă surprind gândindu-mă la tine,
Şi mă încânt de-această locomoţiune minunată,
Ce îmi permite să ajung cu bine,
Cu toate că-i înzăpezită linia ferată.
Revăd căsuţa ta de zarzări adumbrită,
Revăd Danubiul şi balta înverzită,
Revăd atâtea colţuri răzbătute-n mai,
Dar mai cu seamă parcul
În care ne opream adesea să privim
La micul Cupidon de bronz ţintindu-şi arcul,
Ce sta zâmbind, în pielea goală,-ntr-un alai
De fluturi şi de flori şi ne-ndemna să ne iubim...

Dar vântul zgâlţâie ferestrele, şi ielele
Idilele le-alungă cu harapnicele.
Şi mă gândesc, înduioşat, la micul Cupidon plăpând,
Ce despuiat de tot în bronzul gol şi-ntroienit,
Stă-n parcul astăzi desfrunzit,
Nepăsător de frig - ca vara
În mijlocul florilor - dar aşteptând
Convins că o să vie iarăşi primăvara.

Bucureşti, 1921
Din „Albumuri - Album danubian”