La micul cupidon de Bronz
(de Perpessicius)
Et puer est et nudus Amor...
Ovidius
Sub ochiul disprețuitor al lui Voltaire citesc,
Privind, din când în când, ferestrele la care se-mbulzesc
Bezmeticele roiuri de zăpadă.
Pe hornuri crivățul vuind, din stradă
Aduce țipete de prunci puși la-nțărcare,
Și urlete de lupi ieșiți la drumul mare,
Și răbufneli de vânt pe coridoare.
Ce farmec e-n biblioteca izolată!
Plutesc în voia gândurilor line,
Și mă surprind gândindu-mă la tine,
Și mă încânt de-această locomoțiune minunată,
Ce îmi permite să ajung cu bine,
Cu toate că-i înzăpezită linia ferată.
Revăd căsuța ta de zarzări adumbrită,
Revăd Danubiul și balta înverzită,
Revăd atâtea colțuri răzbătute-n mai,
Dar mai cu seamă parcul
În care ne opream adesea să privim
La micul Cupidon de bronz țintindu-și arcul,
Ce sta zâmbind, în pielea goală,-ntr-un alai
De fluturi și de flori și ne-ndemna să ne iubim...
Dar vântul zgâlțâie ferestrele, și ielele
Idilele le-alungă cu harapnicele.
Și mă gândesc, înduioșat, la micul Cupidon plăpând,
Ce despuiat de tot în bronzul gol și-ntroienit,
Stă-n parcul astăzi desfrunzit,
Nepăsător de frig - ca vara
În mijlocul florilor - dar așteptând
Convins că o să vie iarăși primăvara.
București, 1921
Din „Albumuri - Album danubian”
(de Perpessicius)
Et puer est et nudus Amor...
Ovidius
Sub ochiul disprețuitor al lui Voltaire citesc,
Privind, din când în când, ferestrele la care se-mbulzesc
Bezmeticele roiuri de zăpadă.
Pe hornuri crivățul vuind, din stradă
Aduce țipete de prunci puși la-nțărcare,
Și urlete de lupi ieșiți la drumul mare,
Și răbufneli de vânt pe coridoare.
Ce farmec e-n biblioteca izolată!
Plutesc în voia gândurilor line,
Și mă surprind gândindu-mă la tine,
Și mă încânt de-această locomoțiune minunată,
Ce îmi permite să ajung cu bine,
Cu toate că-i înzăpezită linia ferată.
Revăd căsuța ta de zarzări adumbrită,
Revăd Danubiul și balta înverzită,
Revăd atâtea colțuri răzbătute-n mai,
Dar mai cu seamă parcul
În care ne opream adesea să privim
La micul Cupidon de bronz țintindu-și arcul,
Ce sta zâmbind, în pielea goală,-ntr-un alai
De fluturi și de flori și ne-ndemna să ne iubim...
Dar vântul zgâlțâie ferestrele, și ielele
Idilele le-alungă cu harapnicele.
Și mă gândesc, înduioșat, la micul Cupidon plăpând,
Ce despuiat de tot în bronzul gol și-ntroienit,
Stă-n parcul astăzi desfrunzit,
Nepăsător de frig - ca vara
În mijlocul florilor - dar așteptând
Convins că o să vie iarăși primăvara.
București, 1921
Din „Albumuri - Album danubian”