Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin


Mateiu Caragiale - Lauda cuceritorului


„Rois barbares,
Sombres chasseurs d’aurochs *...”
H.  Taine**

O ! tu, care-ai mânat barbare gloate
Ca să sfărâmi împărății bătrâne
Și-ai câștigat izbânzi nenumărate ;

Tu, ce-n trufia inimii păgâne
Ai pângărit râzând altare sfinte
Și-ai ars cetăți, ai fost măreț, stăpâne,

Când jefuind regeștile morminte
Zdrobitei hârci îi ai răpit cununa, 
Și oaselor bogatele veșminte ;

O ! negre Domn, care-ai stârnit furtuna 
De năvăliri, de-ai zguduit pământul, 
Dacă-al tău nume îl săpase runa

Cea tainică pentr-a-ți slăvi avântul, 
L-a șters neîmpăcată-apoi uitarea, 
Precum ți-a spulberat cenușa vântul.

Povestea ta pierdută e-n vâltoarea, 
De ani supuși ce vremea-a spulberat, 
Dar umbra ta le mohorăște zarea,

Că-nalt răsari, cumplit, neîndurat, 
Cuprins de flacări pe căzânde turle, 
Cu pieptul gol luptând însângerat,

Beat de măcel. Asurzitoare surle 
Cu spijele se întreceau turbate, 
Și-ades făceai îngrozitor să urle

De buciumări pădurile carpate, 
Vânând călare zimbrul și vierul 
Și săgetând jivine-înspăimântate.

În sumbri nori ce trec încomând cerul
În zori, goniți de aspra vijelie,
Le mai zăresc cum fug mugind de fierul

Ucigător. Zburau cu veselie 
Deasupra-ți corbii, și de-atâta sânge 
Răsar și astăzi roșii flori din glie.

Dar, îndelung nu ți-a fost dat a-nfrânge
Pe-aceea ce pândise rânjitoare,
La sânu-i rece să te poată strânge,

Și ai pierit, trădat într-o strâmtoare. 
Amar te-a plâns, pletoasa seminție 
Ea, ce pe-o culme-într-un apus de soare,

Urlând, te-a ars cu-ntreaga-ți avuție, 
Cu-ai tăi sirepi, cu roabele iubite, 
Ce desfătau posaca ta beție.

*

Sunt seri, spre toamnă, adânci și strălucite 
Ce, luminându-mi negura-amintirii, 
Trezesc în mine suflete-adormite

De mult, încât cad pradă amăgirii 
Când cerul pârguit la zări cuprinde 
Purpura toată, și toți trandafirii,

Și-n sânge scaldă para ce-l aprinde
De vii văpăi – privind atunci amurgul,
Un dor păgân sălbatic mă încinde, -

Și văd, stăpâne, cum îți arde rugul.

1912

* „Regi barbari, / Întunecați vânători de zimbri... (fr.)
** Hippolyte-Adolphe Taine  (1828 -1893), filozof,  istoric
și critic francez, autorul unor cunoscute eseuri de 
istorie, de critică și de filozofia artei.






Marius Apetrei SEO termopane termopane termopane termopane termopane termopane termopane termopane termopane termopane alpinism utilitar productie publicitara flori asistenti medicali apartamente Brasov spiru haret