Wislawa Szymborska - Laudă surorii mele

Sora mea nu scrie poezii
şi nici nu cred că o să scrie vreodată.
E ca mama ei care niciodată n-a scris poezii,
şi ca tatăl ei care nici el n-a scris poezii niciodată. 
Însă sub acoperişul ei mă simt in siguranţă.
Soţul ei n-ar scrie poezii pentru nimic în lume,
şi – deja începe să sune ca o poezie găsită – 
nici una din rudele mele nu scrie poezii.

Sora mea nu are sertare pline de poezii vechi, 
în geantă nu cară niciodată poezii noi, 
iar cînd mă invită la masă 
ştiu că nu are de gînd să-mi recite nimic.
Însă supele ei sînt delicioase, 
nu vezi în casa ei manuscrise pătate de cafea.

Sînt o mulţime de familii în care nimeni nu scrie poezii.
Sînt însă multe familii în care o mulţime de persoane scriu poezii.
Uneori poezia se revarsă în cascade de generaţii
provocînd vîrtejuri teribile de sentimente comune.

Sora mea e adepta prozei, iar scrierile ei 
se rezumă la dimensiunea unei cărţi poştale 
a cărei text promite în fiecare an acelaşi lucru:
cînd se va întoarce 
ne va povesti tot, 
tot, 
tot ce a văzut.

Traducere de Doru Cosmin Radu