Mariana Marin - Leprozeria

Aveai dreptate, Sebastian Reichmann!
Ne trăim scalpul cu aceeaşi ferocitate
pe care am putea-o bănui în burţile copiilor africani.
Ne despărţim mereu de ceva.
O ţesătură uşoară de obsesii;
un vânticel de răsărit cu spahii;
o piatră ţâşnind din senin
în trenul care te poartă, te poartă
...şi pare de ajuns:
Bolile sociale, aidoma bolilor de piele, 
proliferează subtil. 
La 1956, nu s-ar putea spune 
că Europa nu avea pentru mine 
un oarecare mister. 
Lupta dintre contrarii 
gâfâia pe aproape aşteptându-mă, 
aşteptându-ne, vrându-ne vii... 
Dar ce poate fi mai frumos 
decât o copilărie tăiată mărunt 
care să îmblânzească în timp hrăpăreaţa memorie! 
Ce bine e să stai mai târziu 
cu un ghemotoc de hârtie lipit de cerul gurii: 
„Du-te! Du-te! 
Palidă şi foarte tristă 
eşti prea goală 
pentru veacul eunuc!" 
Oricum, de la tandreţea de Atunci, 
la cinismul de Acum, 
cărţile morţilor au licitat vieţile sfinţilor 
şi ai învăţat să pierzi.