Fii calm și taci și așteaptă,
așteaptă fiara sălbatică, rece, augurul ce trebuie să-ți arate
miracolul, așteaptă mântuirea ce vine
când nu mai e vreun izbăvitor.
Toate stelele stinse
trec – ostroave de foc.
În ceasul aurorii ori la crepuscul
aceeași lumină va fi, nici de zi, nici de noapte.
Când soarele va intra în pământ și luna în piatră
se va-ntâmpla: toate stelele stinse,
pe corăbii carbonizate...
Atunci porțile în culoare de sânge vor fi în veci deschise altor zări,
atunci porțile pale, orfane de sânge, vor fi închise de-a pururi.
Pământul se va umple de pași nevăzuți și văzduhul de sunete nemaiauzite,
orașele se vor prăbuși precis ca niște bătăi de clopot
și timpanele se vor sparge ca la cufundarea sub apă adâncă,
și blândețea imensă a timpului se va perpetua
în fundul privirilor moarte, în lumini toropite,
prin miracolul care ne-atinge cu o aripă casa.
Fii calm și taci, și așteaptă
nensuflețit până ce se trezește-aurora,
nensuflețit până ce se sfârșește crepusculul.
Traducere de Veronica Porumbacu
|
