Horia Niţulescu - Mai lasă, fată

Mai lasă, fată, slovele subţiri!
Ca mâine aştrii noştri se vor stinge
Şi n-or mai vede ochii-aceşti safiri,
Decât ţărâna umedă, funinge.

Dă gura-ncoa şi părul lasă-l lung,
Să legene din creştet la călcâie.
Brumarii ochi şi gleznele mi-ajung.
Zi ceasului fugar să mai ramâie!

Iubite-voi mai clar ca un sărut
Ce pus-a tainei noastre căpătâi!
Mai fraged sânul îmi va fi părut
Ca-n strălucirea ceasului dintâi.

Aşa, mă leagănă încet, mai lină,
Cu degete prelungi, de catifea
Şi mă dezmiardă, precum nimenea,
Dezmiardă-mă, suava mea albină.

Din volumul „Toamnă în paradis - Poeme”, Bucureşti, 1943