Vasile Nicolescu - Mai spune...

Mai spune o vorbă, două, focului înainte de moarte,
ia urna trandafirului din vis şi umple-o cu rouă
şi plimb-o apoi în jurul mormântului pe care-l sapi
în arbori, în apă, în piatră, în stele.

Mai spune o vorbă, două, coloanei cerului de care se sprijină
ca-n podul unei case de ţară săgeţile strămoşilor tăi,
şi capul de lup prin gura căruia 
vâjâie vântul şi noaptea,
cu hohote nedesluşite de râs sau de plâns.

Mai spune o vorbă, două, vetrei nestinse, cenuşii curate
în care visează oseminte de zei sau de păsări
să rodească întunecatele mări fără somn,
câmpia cu greieri şi marile spaţii din ochii lui Cronos.

Mai spune o vorbă, două, acestor sunete stranii,
bătând ca măzărichea în timpanele visului, acestor sunete
germinând pe limba pustiului şi-n lingura 
copilului care adoarme cu capul pe masa plină de daruri.

Mai spune o vorbă, două, focului înainte de moarte 
se mistuie lucrurile până devin ele însele.

Din volumul „Parabola focului”, 1968