Virgil Maxim - Mama vrea să cânt…

(o nălucire din mintea mea)

Ce să-ţi cânt, mamă, ce să-ţi cânt?!...
Pe unde-am fost eu lumea nu cântă!
Ci numai tremură sub bici,
   plânge şi priveghează
	şi scuipă sânge...
            Ce să-ţi cânt?!...

Te uiţi la mine, mamă,
ca la o arătare străină şi bolnavă…
Nu sunt stafie!
	Sunt om, mamă!
   Mi-e foame şi mie!
   Dar, mai ales mi-i sete!
	O, nu de apă!
	De viaţă, mamă,
           de viaţă-adevărată!
Fără ziduri…, fără lanţuri...,
       fără paznici la poartă…,
fără Satan, în gânduri, de gardă...

   O, mamă,
va veni o zi când nu vei mai plânge!
Şi-atunci fiul tău o să cânte,
Să cânte şi luminii, şi ţie,
Să cânte de bucurie
	Cântec de mărire,
   cum a cântat lui Dumnezeu,
       David,
         din psaltire!...

Din antologia „Aceşti mari poeţi mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeţi după gratii”
realizată de Constantin Aurel Dragodan şi publicată de Mihai Rădulescu