Nicolae Nicolau - Mama

Cu cât s-adună anii peste mine
Şi mă cuprind troieni de nostalgie
Mă-ntorc cu nesfârşită duioşie
La tot ce-mi aminteşte despre tine.

Te chem atunci şi vii cu o făclie
Aprinsă în privirile-ţi senine
Să luminezi cărarea spre mai bine
Copilului cu tâmplă argintie.

Tu eşti în lume singura fiinţă
Mai sfântă ca icoanele din ramă
Iubirea-a fost unica-ţi credinţă.

Pioasă închinare, ţie, mamă.

Din anologia Aceşti mari poeşi mici, culeasă de Mihai Rădulescu după Poeţi după gratii