George Tutoveanu - Mangalia

Cât prinzi cu ochii, tot adâncul mării,
Sub bolţi de cer, se zbuciumă, se frânge
Şi se ridică-n taina depărtării
Ca nişte munţi cu crestele de sânge...

Şi vântul trece, crainic al pierzării,
Şi peste larguri spulberă şi plânge
Ca un blestem, şi-n negurile zării
Cântarea lui sălbatică se stânge...

Un chip uitat, de dincolo de lume,
Se-nalţă-ncet în clocotul de spume,
Şi către el genunea semn îmi face...

Aş vrea să plec, dar nu ştiu ce putere
Spre raiul sfânt al soarelui mă cere,
Şi-n gând mi-aşterne linişte şi pace...

Din volumul „Sonete”, 1938

Texte culese din George Tutoveanu, „Versuri”, 
Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968