Stroe Constantin Slătineanu - Marea

Ceaţa aşează mării
Vălul de mireasă,
Zarea albicioasă
E dată uitării.

Vântul îi mângâie
Sânul vârfuit,
Vin din nesfârşit.
Valurile-n brâie.

Feciorelnic este
Trupu-i lung şi drept,
Suspinând la piept,
Îţi cânt o poveste.

Sub alba ei haină,
Astăzi ea e lină,
E sora blajină
Ce vorbeşte-n taină.

Mâine va fi alta:
Când înamorată,
În talazuri toată,
Strânsă laolaltă,

Cu cel ce o înfruntă
Şi în larg se pierde,
În patul ei verde,
Va încinge nuntă.

Pe toţi înecaţii
Va primi la sân,
Amanţi de rămân
Prinşi în palpitaţii.

Lubrica ei fire
Se dă nebuneşte,
Până-şi potoleşte
Setea de iubire.

Apoi iar dantela
Talazului, spumă,
Mângâie în glumă
Catargul şi vela.

Trăind muiereşte,
Când e mai frumoasă:
Ori când e mireasă,
Ori când preacurveşte?

februarie, 1952

Din Antologia alcătuită de Mihai Rădulescu
“Aceşti mari poeţi mici”