Nicolae Iorga - Marină

Se'ntorc pescarii în spre sat ;
Pe ţermu'n neguri cufundat
Lucesc luminile lor rare,
Scântei perind în depărtare.
Şi ceru-i sur, greoiu de nori,
În noaptea plină de fiori
Tânguitorul val se bate
De-a stâncilor singurătate.

Şi s'aud glasuri răsunând,
Vre-un cântec trist din când în când,
Din vârf de munţi un clopol lin
Revarsă glas de jale plin,
Iar goelandul solitar,
Stăpânul valului amar,
De vântul mărilor trezit,
Boceşte'n cuibu-i de granit.

Întunecat e tot şi mut;
Din cerul aprig şi tăcut
Pe ape fără de sfârşit
Se cerne ploaia liniştit.
Încremenite toate par
De somnul blând al morţii, - doar
Tânguitorul val se bate
De-a stâncilor singurătate.

Gând tânăr, 1890-4
(Cules din: „Toate poesiile lui N. Iorga adunate de elevele
sale şi lucrate de misionarele M. Oprea şi M. Bobu, Vălenii
de Munte, 1940)