Petru Marinescu - Măşti

Când slova în veşmânt de sărbătoare, 
Semeaţă părăseşte simţământul,
Gândirea-i cumpăneşte-n drum avântul, 
Iar inima îi dă aripi să zboare.

Cum prinde rădăcina în pământul 
Udat de ploaia binefăcătoare, 
La fel dezboboceşte ca o floare 
Şi fapta, când plămada e cuvântul.

Dar când acestea toate împreună 
Pornesc din pervertire şi din ură, 
Cu zornăeli şi împroşcări de trombă,

Se schimbă adevărul în minciună, 
Şi doar neruşinarea-i e măsură,
În timp ce sufletul cinstit, sucombă.

Din volumul „Sonete – Roza gândului”, 1979