Virgil Maxim - „Misterul Brazilor”

    Sufletul meu
	colindă noaptea şi ziua,
	colindă ziua şi noaptea
prin pădurea de turle din Brazi...
     ca o stafie-a-dragostei,
	în primul cămin
	  de tineri nefamilişti...
     La nivelul (etajul) cel mai înalt!...
Urcă pitulat pe scara de servici...
     Ba-i aici...,
	Ba... nu-i aici!...
     Arde ca un licurici!
  – Sufletul meu, sufletul meu,
     cum stai lângă poarta „cetăţii”
	şi nimeni nu-ţi deschide,
	nimeni nu te-aude,
	nimeni nu te ştie...
Ca într-o chilie întunecată,
	  zăbrelită, 
     un monah, o stafie!...
Ah, suflete plin de necaz,
     stai mut cu rugăciunile tale
	scrise demult
  în rime de „cuvânt zălud”...
Stai strâns ca într-o diafragmă
               de beton,
sufletul meu,
     înfricoşat de lume,
	de viaţă...
	     de tot...
		şi de om!...
Parcă-ai fi mort!... Taci!...
Că te-am legat cu vraja rugăciunii 
să nu treci prin zidul
dintre-a treia şi-a patra chilie...
     Din coridorul lung
     s-ar auzi ca un ecou
	şoapta ta...
     oare, până la glezne,
	până la genunchi...,
	până la brâu...!?
		Eu ştiu?...
Căci te-am zidit ca pe Ana lui Manole...
	Adu-ţi aminte
	cum ascultai ciocârlia
	în grâul roşu de maci...

	Taci! Mai ştii cine poate s-audă?
     Nu trebuie s-aud nici eu!
     Sau, poate, nici Dumnezeu?
	Şi până când?!...
     Nimeni!?...
     – O, nu! S-aude, sufletul meu!
     S-aude geamătul, 
	plânsul tău!...
     S-aude până la Dumnezeu!...
O, ce înviere!... Ce înviere!...
     Ca o nebunie!...
Auzi, tu, sufletul meu, auzi!
     Să te dezgroape din putreziciune
cu ciocanele, cu baroasele,
    cu târnăcoapele, 
    din piatră ferecată...
Flacără... Floare...
    Viaţă pentru Veşnicie!...
    Ce sfântă-nebunie...,
	sufletul meu?
– Fricosule!
    Cântă acum lui Dumnezeu!
	Cântă de bucurie!...
     Cântă lumii...,
	cântă-mi şi mie!...
Fire-ar să fie!...
Te-ai îndoit un pic de Veşnicie,
	ca Petru!...
		Fricosule!...

Din antologia „Aceşti mari poeţi mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeţi după gratii”
realizată de Constantin Aurel Dragodan şi publicată de Mihai Rădulescu