George Tutoveanu - Nămeţii suri

Nu mai încap troienele pe zări,
Că nu mai ştiu nici codrul und'să fie...
Şi peste văi, pe luncă, prin câmpie,
Nu se zăreşte-o urmă de cărări...

Cu vuiet greu, sosesc din depărtări
Nămeţii suri, pe-aripi de vijelie...
Se zbat în arbori, urlă prin tărie
Şi-aruncă-n geamuri crunte-nfiorări

Sunt singur... din oraş, un semn de viaţă
N-ajunge pân'la mine... îngropat
Într-un măreţ mausoleu de gheaţă

Ca să-nţeleg ce-nseamn-un strop de soare,
Un colţ de cer albastru-nrourat,
Şi noaptea-n crânguri, o privighetoare...

Din volumul „Sonete”, 1938