Ningea, ningea pe-ntreg pământul,
În toată zarea.
Ardea lumânarea pe masă,
Ardea lumânarea.
Cum, vara, roiesc musculițe
În jurul luminii, noian,
Toți fulgii, toți fulgii din curte
Se-nvârtejeau la geam.
Lipea pe geam viscolul cercuri,
Săgeți indicând depărtarea,
Ardea lumânarea pe masă,
Ardea lumânarea.
Strângea tavanul luminat
Tot umbre bizare,
Destine ale încrucișării,
Încrucișări de mâini, încrucișări de picoare.
Și doi pantofiori lunecau
Cu zgomot sec jos,
Pe rochie lumânarea își picura
Lacrimile, sfios.
Și totul pierea în pâcla zăpezii,
Albă, căruntă,
Ardea lumânarea pe masă,
O rugăciune de sfântă.
Și un ungher sufla în feștilă
Și focul ispitei învolburate
Își ridica precum un înger
Două aripi încrucișate.
A nins toată luna, în februarie,
Și mereu, ca ninsoarea,
Ardea lumânarea pe masă,
Ardea lumânarea.
Versuri din romanul „Doctorul Jivago” (1946 – 1953)
Traducere de Marin Sorescu
|
