Noapte de iarna - Karin Boye

Zapada dura care scanteie si trosneste.
Singuratate, singuratate, noapte risipita de albul cararilor.

O sete aspra ma umple:
spatiul, iarna.
Nu vei izbucni in curand la picioarele mele,
apa adanca si rece ca si pamantul,
lume ce uneori prinzi o pojghita de bruma,
si voi, intunericuri dese 
ce steaua-mi rapiti?
Atunci, ameteala dura, ameteala pura, vei ineca
Fara mila minciunile putrede.
Unde esti, amar ocean
de gheata si adevar?