Alexandru Philippide - O, câte lucruri

O, câte lucruri au rămas nespuse,
Vechi juvaeruri risipite-n drum!
De unde să le mai adun acum,
În drum pierdute, pe vecie duse?

M-aşteaptă poate altele în cale
Dar viaţa merge repede la vale,
Şi vremea tot mai iute se prăvale. 
În evu-n care-antice manuscripte 
S-adăposteau prin chinovii şi cripte. 
Monafii scribi tot aşteptând să vie 
De prin meleaguri arăbeşti hârtie, 
Rădeau vechi pergamente cu-o custură 
Şi copiau pe ele din Scriptură; 
Nu scrijălau adânc, să nu le strice, 
Şi-aşa, sub psalmi, trăiau gânduri antice.

Mi-i sufletul ca unul din aceste 
Ciudate manuscripte palimpseste; 
Şterg scrisul proaspăt şi deodată iese 
Alt scris, cu slove ciunte, ne-nţelese.

O, dac-aş izbuti să le descurc, 
La vechile izvoare să mă urc, 
Poate-aş găsi-n adâncul lor pitite 
Acele lucruri ce n-au fost rostite!

Din volumul „Monolog în Babilon”, 1967