Stelele sunt inexorabile
cu toții o știm
dar eu vreau să caut fericirea pe toate valurile-albastre,
și sub toate pietrele sure.
Dacă nu va sosi niciodată fericirea ? Ce e o viață ?
Un nufăr mic se ofilește pe mal.
Și dacă l-a-nșelat presimțirea ? Un val sosește pe țărm
și se stinge în asfințit.
Ce caută-o muscă în pînza de păianjen,
cu ce s-a ales libelula din singura-i zi de viață ?
Nu e nici un răspuns decît două aripi inerte
pe-un piept căzut.
Negrul nu va fi alb niciodată –
dar dulceața luptei ne mai rămîne
și toate zilele cu flori noi ne vin din infern.
Ci vine o zi cînd infernul însuși e gol și cerul închis
și totul încremenit –
atunci nu ne mai rămîne nimic decît trupul unei
libelule pe un fald de frunză.
Dar nimeni nu o mai știe.
|
