B. Fundoianu - Ora de vizită

lui Gala Galaction

În seara asta capul ca o lampă 
îşi arde restul fumegos de gaz — 
şi cineva a pus mâna pe clampă, 
şi cineva m-atinge pe obraz.

În seara asta lungă, cineva 
tuşeşte-n mine, scuipă şi-şi dă duhul, 
şi nici măcar n-aş vrea să fug — n-aş vrea 
s-ajung din nou cu mânele văzduhul!

Stau în odaie ca-ntr-un tren în care 
aştept în geam să crape-un peisaj, 
şi-mi ţin în mână sufletul de soare — 
sărmanul paşaport pentru voiaj.

Mă doare liniştea crescută-n mine — 
mă doare întunericul crescut, 
ca o mocirlă-n care dorm pe vine 
bivolii negri de necunoscut.

O umbră parcă mi-a fugit din trup,
şi-n seara asta mi-i atât de bine,
că parcă-aş vrea cu mânele să rup
urzicile care-au crescut în mine.

Din volmul „Privelişti”