Stroe Constantin Slătineanu - Orbii

Privirea moartă, pironită-n prag,
Beţi de întuneric, clătinând bezne,
Gârbovi se urnesc, rupţi de glezne,
Moş după moş, toiag după toiag.

Cu capul în noapte, cu părul rar, zăpadă,
Câte unul, împleticit de o cioată,
Începe a lovi vântul. Cu băţu-n mâini înoată
Şi cade ca o zdreanţă cel zdrenţăros, grămadă.

Şi nimeni nu se-opreşte, pe cel căzut să-l scoale,
Pentru o para, pe alocuri, se-ncinge-ncăierare,
Mănunchi urlând, bătând la întâmplare,
Lovesc cu bâta-n ţeste sau unde-i osul moale.

			* * *

Au mai rămas câţiva când a cântat cocoşul.
Rănile-şi numără prin carnea lor nătângă,
Cu ochii morţi, ce nu mai pot să plângă,
Ei n-au văzut, dar ştiu că sângele e roşu.

Inspirată de pânza Orbii de Breughel
decembrie, 1953

Din Antologia alcătuită de Mihai Rădulescu
“Aceşti mari poeţi mici”