Antonio Machado - Orizont

În după-amiaza clară şi amplă, cât plictisul,
când lănciile verii toride-s sfărâmate,
fantasmă-nchipuită de umbre-mi era visul,
cu miile pe şesul întins aridicate.

Amurgul plin de glorii, oglindă purpurie
era, cristal de flăcări, aruncând visarea
gravă-n nemărginirea antică din câmpie...

Iar eu, sonoră graba pasului uşure
simţeam, şi mai departe simţeam, răsfrânt în zarea
însângerată, vesel cântecul zorilor pure.

În româneşte de Darie Novăceanu