Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei

Paul Verlaine

(1844 - 1896; biografie)

Gaspar Hauser cântă
Cavalerul
Laeti et Errabundi
Nevermore
Cântecul molcum
Arta poetică
Oboseala
Cântecul bun
Green
Vis


         

Gaspar Hauser cântă

Mă-nfățișez, tăcut orfan,
De înșiși ochii-mi zăpăcit,
Orașelor; nu m-au găsit
Pe-a lor măsură de viclean.

La douăzeci de ani – curios! –,
Cu dragostea muncesc prin oase
Numai femeile frumoase;
Dar ele n-au spus că-s frumos.

N-am nici o patrie așternut
Și nici nu sunt prea îndrăzneț,
Dar n-am dorit al luptei preț –
Eu morții tot nu i-am plăcut.

Născut, îmi pare, în zadar,
Că-i prea devreme sau târziu,
Vă spun cinstit, nici eu nu știu;
Rugați-vă pentru Gaspard.

În românește de Mihai Rădulescu

La inceputul paginii

         

Cavalerul

Călare și tăcut, mascatul cavaler,
Dezastrul, m-a străpuns cu sulița de fier.

Și sângele-mi țâșni cu-o roșie vigoare,
Evaporându-se apoi, prin flori, la soare.

Mi-nchise ochii umbra, de-un strigăt năpădit,
Bătrâna-mi inimă muri, fior cumplit.

Și cavalerul Dezastru veni aproape,
Descălecă, mă-atinse pe pleoape.

Prin rană degetul metalic și-l petrece
Pe când cu vocea dură-enunță a sa lege.

De degetul de fier abia atinsă, iată
O inimă am iar, trufașă și curată.

Și credincioasă curățiilor divine,
Bătu iar inima poruncilor în mine.

Stam tremurând și necrezând și amețit,
Cum e un om ce cu vedenii-i dăruit.

Dar bunul cavaler, din nou încălecat,
Se-ndepărtă, făcându-mi blând un semn din cap

Și îmi striga (mai aud încă glasu-i rar):
“O dată-n viață-i cu folos Prudența, dar!”

În românește de Mihai Rădulescu

La inceputul paginii

         

Laeti et Errabundi

Voiajurile intrepide
(Ce grea odihna pare azi!)
Cu steamere și cu rapide.
(La ce-mi slujește-at home-ul gras?)

Mergeam haihui – mai ții tu minte,
Tu, călător pierit în cale –
Sorbiți de aerul fierbinte,
Fantome, două, joviale!

Cu pasiunile hrănite –
Cu-obrăznicie – peste poate,
Cinsteam vacanțe înmiite.
Iar simțurile, ponderate,

Dau tinerețe, înfrățire,
Și inimile slobozite
De a muierii miluire,
Prejudecată părăsită,

Lăsându-i teama de orgie
Și scrupulele vagi sihastrului,
Că patima de-o lași să-nvie
Prinzi dulcele gust al pârleazului.

Excese-o mie, printre ele,
Am dat o dușcă mai din tot,
Franceze vinuri, vinuri grele,
Și-acel faro, și-acel stout,

Vinațuri iuți și tescovine, 
Dăunătoare, e vădit,
Cu duhurile-n înălțime,
Sub mese, trupul, mai smerit.

Cu peisaje și cetăți
Pozau privirii nesătule!
Ambele-ne curiozități
Ar fi luat hărți cum iei pilule.

Și fluvii, munți și bronzuri, marmuri,
Azur de aur, zori vrăjite,
Și Anglia, maică între arbori,
De turnuri Belgia dădăcită,

Cumplită marea și domoală – 
Țeseau pe-acest roman drag care
 Nu contenea, sufletu-n fală –
Et quid despre a noastră carne?… –

Romanul vieții-n doi bărbați,
Cum n-au perechile model,
Ce-adună-n inimi, cu nesaț,
Un sentiment dur și fidel.

Invidia, vasilisc rival,
Nu-ngăduia acest regim:
Ne da laprânz doar blam social,
La cină-așijderi să-nghițim.

Mizeria și ea trona
În falanster, din când în când;
Voioși îi răspundeam așa:
Cu barabule și avânt.

Nod de pricini, fără pricină,
(Să fi fost prea frumos se poate),
La câte sunt puneam surdină,
Ca doi stegari ce-n simplitate

Sunt mândri liberi că se simt,
Mai liberi decât tot ce-i slobod,
Și surzi la-njurături fiind
Și la al hohotelor clopot.

Lăsarea grijii în Paris,
Și piedică, și-amor și lesă:
El – câțiva proști de care-a râs;
A chițcăielilor prințesă –

Ea, proasta fără de egal…
Deodată gloria ne trânti
Cu mareșalii imperiali
Căzuți pe Loara-n tâlhării,

Dar noi căzurăm voluntar!
E vorba doar de o permisie,
Cum sună-n termeni militari,
Atâta-i doar acea demisie,

Permisie pe termen scurt,
Dar după lupte fără număr!
Rămas-ai la femele surd?
Eu mai că n-am zărit nici umăr,

Deși,cât fu-mi dădu fiori.
Ce fire slabă-i a mea fire!
Mai bine-oftezi decât să mori,
Să mori, adică, de tânjire.

Te dau drept mort pe tine. Să
Îi ia toți dracii p-ăi de poartă
Această știre groaznică
Ce vine să îmi bată-n poartă!

Nu pot s-o cred. Cum, mort să fii,
Mort, tu, zeu între semizei!
Nebuni ce scuipă nebunii!
Mort, tu, păcatu-mi de scântei,

Trecutul ce îmi fierbe-ntr-una
În vine și-n gândirea toată,
Ce strălucește și ce tună
Peste credința-mi ne-ncetată!

Mort, el, triumf uluitor,
Neînfrânatși nesfârșit,
A toate binefăcător,
În inimă-ndumnezeit!

Miraculoasa mea poemă,
Filosofii deplin cerești,
Și patria mea, și-a mea boemă,
Sunt moarte? Viață, tu trăiești!

În românește de Mihai Rădulescu

La inceputul paginii

         

Nevermore

Hai, biată inimă, ci hai, bătrân complice,
Boi nou dă arcurilor tale triumfale;
Tămâie grea altarelor de trei parale;
Acoperă cu flori prăpastie și-aș zice:
Hai, biată inimă, ci hai, bătrân complice!

Înalță-ți, dascăle, spre Domnul psalmodia,
Zi-i, orgă răgușită, imnuri sunătoare;
Îmbătrânitule, dă-ți fard pe urticare;
Ascunde-ți, zid, sub țoale brune igrasia;
Înalță-ți, dascăle, spre Domnul, psalmodia.

Sunați,voi clopoței, sunați și clopote!
Că visul neînchipuit s-a întrupat,
L-am strâns în brațe: Fericirea, -ntraripat
Rătăcitor ce omului nu-i spune: apropie-te,
Sunați,voi clopoței, sunați și clopote!

Și remușcarea-n dragoste: o știe-oricine.
Fericirea-a pășit la braț pe lângă mine;
Dar Soarta nu cunoaște nici un compromis;
În fruct se află viermele, trezire-n vis.

În românește de Mihai Rădulescu

La inceputul paginii

         

Cântecul molcum

Ascultă cântecul molcum
Ce plânge doar ca  să îi placă:
Discret și fără de bulboacă
Pârâu pe mușchi, pe lângă drum.

Ăst glas l-ai știut (ți-a fost și drag?)
Dar azi de-un văl e-acoperit,
Ca văduva păianjenit
Și mândru tot ca ea-n vileag;

În cuta lui tăinuitoare
De-al toamnei vânt des fremătată
Miratei inimi îi arată
Tot adevărul, ca pe-un soare.

Și spune, glasul cunoscut,
Că viața-ntreagă-i bunătate.
Că ura, pizma, toate, toate
Dispar când moartea a-nceput.

Vorbește încă despre glorie
Și de smerenia necesară,
De nunta de-aur spune iară,
De pacea fără de victorie.

Primește glasul ce persistă
Cu inocentu-epitalam,
Că nu există alt balsam
Să-ți legene inima tristă.

E greu, dar este trecător
Să suferi fără de mânie.
Și-n etică ce armonie!…
Și cântul povățuitor…

În românește de Mihai Rădulescu

La inceputul paginii

         

Arta poetică

Ci numai muzica s-o desmierzi.
Precumpănească, deci, vers impar,
Mai vag în aer, fără habar,
Ușure ce-i, tot ușor îl pierzi.

Nu te-avânta cuvântul să-l alegi
De nu ți-e arma puțin dispreț:
Cântul de-i tern e cel mai de preț;
Precisu-i nepresis: privilegi.

Priviri ascunse după-un voal,
Ziua ce tremură-n amiezi,
Stelele limpezi care le vezi
În cerul serii, autumnal!

Că numai Nuanța e de folos.
Iată Culoarea. Nu – nicidecum!
Singură Nuanța, mai știe-acum
De vis să lege vis sfiicios!

Fugi dar de crima ce-o Poantă e,
Spiritul crud și Râsul impur,
Lacrimi smulg ele și din Azur,
Astă fiertură de be-he-he!
	
Ia elocința, strânge-o de gât!
N-ar strica – tot ești în formă azi–
Rima în ape cuminți s-o scalzi,
Că nu-și face iar de cap – dar cât?! 

De-atâta Rimă, zău că mi-e silă!
Ce copil surd sau care nebun
Ne-a dat veriga asta drept bun,
Vădit fier vechi de-o freci cu-o pilă?!

Ci numai muzică, tot mereu!
Stihul tău fie-acel zburător
Ce-și ia avânt din cei ce mor
Spre noi iubiri, spre-un nou empireu.

Versul tău fie o aventură,
Vântului soră-n zori și-n perind,
Mentă și cimbru, câmp înflorind…
Să știi că restu-i literatură!

În românește de Mihai Rădulescu

La inceputul paginii

         

Oboseala

“A batalias de amor campo de pluma” 
Gongora

Mai blândă, tot mai blândă, ci mai blândă-mi fii!
Iubirea mea, umbrește-ți febra luxuriantă.
Chiar și-n tăria patimii, vezi, orice-amantă,
Ca și o soră, pacea află-a dobândi.

Mai galeșă, cu mângâierea consolantă,
Suspin domol, priviri legănătoare. Și,
Știi, taina îmbrățișării, spasmul, nu e zi
Să fie cum e un sărut de fascinantă!

În sufletu-ți, copilă, vorba mi-o întorni,
Sălbaticul tău sânge-ntr-una sună-n corn!…
Ci ducă-se-n cerșit! Ce-ți pasă dacă sună?

Să ținem fruntea lângă frunte, mâna-n mână,
Fă-mi jurăminte ce-i călca-ntr-o săptămână!
Și hai să plângem, tu, micuța mea nebună!

În românește de Mihai Rădulescu

La inceputul paginii

         

Cântecul bun

Acestei cărți în care cântă
Iubirea să îi fie dat
Să te găsească azi la pat,
Tu, a vieții mele țintă?

În clipa binecuvântată,
Să fiu gonit de acest rău,
Chiar de la căpătâiul tău,
Cu dragostea-mi înspăimântată?

–	Dar dacă după-orice furtună
Surâde viitorul iar,
Lucit de-un soare de cleștar
Pe fruntea-n flori ce se-ncunună,

Iubire să nădăjduim!
Zău, fericiții toți din lume
Vor invidia a noastre nume,
Atâta o să ne iubim!

În românește de Mihai Rădulescu

La inceputul paginii

         

Green

Și iată fructe, flori, și ramuri, și o frunză,
Mai e și inima-mi ce pentru tine bate,
Umilului meu dar să cați să-i afli-o scuză,
Să nu îl farmi cu mâna albă și curată.

Vin, răsbătut de picături de rouă dese,
De vântul dimineții înghețând pe frunte.
Îngăduie-oboselii reculese
Ca să viseze-odihnitoare clipe scumpe.

Pe sânul tânăr zbuciumul mi-adună
Răsună ca-ntr-o scoică ultimul sărut:
Vrea fruntea-mi pace, de trecu furtuna bună,
Să dorm și eu, de te-odihnești în așternut.

În românește de Mihai Rădulescu

La inceputul paginii

         

Vis

Las baltă toată poezia,
Că mâine o să fiu bogat.
Să vină alții la-ncercat.
Zău, care îmi va fi Sosia?

E-o treabă bună! Martori sunt
Hoinarele lungi escapade
Când mâzgăleam șontâc balade
Prin nopți târzii, dus craina-n vânt.

A lunii limpezi străluciri
Loveau în punți înșelătoare
Și undele scăldau ușoare
Parisul – vesel cimitir.

Las baltă fericirea toată
Și tinerilor lira-n dar!
Să-mi moșteniți delirul-har,
Eu voi doar punga ce desfată.

În românește de Mihai Rădulescu

La inceputul paginii