Seară de septembrie; mâhnite răsună chemările întunecate ale ciobanilor
Prin satul învăluit în amurg; în fierărie scânteiază focul.
Un cal negru se arcuiește sălbatec; buclele de hiacint ale servitoarei
Freamătă să înșface văpaia nărilor sale de purpură.
Ușor încetează la margine pădurii mugetul ciutei
Iar florile galbene ale toamnei
Se înclină mute peste fața albastră e eleșteului.
Un copac s-a mistuit în flacără roșie; cu chipuri întunecate fâlfâie liliecii.
|