Petre Ghelmez – Scrisoare improvizată
(de Mircea Micu)
Aroma verii scade, se sinucid lalele,
La ora 5 e seară, la ora 8 târziu,
Răpus de-o grea tristețe, iubita mea, îți scriu
Pe nepăsarea unui caiet cu pătrățele.
E liniște, se-aude în aerul pustiu
Cum trec corect cocorii sub razele de stele,
Un tren venind nostalgic în gară la Lehliu
Își arcuiește trupul sub negre păsărele.
Ce să-ți mai spun ? Miroase năprasnic Căpșunica,
Chiria am plătit-o și nu mai sunt restant,
Cei de la Ascensorul tot n-au făcut nimica.
Când vine seara, luna-i un galben briliant.
Și speriat de toamnă, să nu m-apucă frica,
Citesc cu voce tare din Ivasiuc și Kant.
(de Mircea Micu)
Aroma verii scade, se sinucid lalele,
La ora 5 e seară, la ora 8 târziu,
Răpus de-o grea tristețe, iubita mea, îți scriu
Pe nepăsarea unui caiet cu pătrățele.
E liniște, se-aude în aerul pustiu
Cum trec corect cocorii sub razele de stele,
Un tren venind nostalgic în gară la Lehliu
Își arcuiește trupul sub negre păsărele.
Ce să-ți mai spun ? Miroase năprasnic Căpșunica,
Chiria am plătit-o și nu mai sunt restant,
Cei de la Ascensorul tot n-au făcut nimica.
Când vine seara, luna-i un galben briliant.
Și speriat de toamnă, să nu m-apucă frica,
Citesc cu voce tare din Ivasiuc și Kant.