Irving Layton - Piaţa San Marco

Au şi consumat palatul dogilor
Şi, de la sine înţeles, Puntea Suspinelor
Căreia mizeria şi-un poet beteag de picor
                                              i-au dat faimă.

Stângaci şi orbaznici ca porumbeii, se hrănesc,
Se tot şi se tot fotografiază unul pe altul.
Gemutlichkeit de berărie. Şi Belmont Park.
Orchestra cântă focos uvertura
Traviatei.

Unde-am mai văzut oare ceva asemănător?
La Sfânta Agata? În vreo altă reşedinţă laurentină?
N-are importanţă.

Asta-i Veneţia. Asta-i Europa.
Şi aştia-s „bunii europeni” ai lui Nietzsche.
Mâine se vor tolăni pe nisipul de la Lido
Bronzându-şi picioarele şi pieptul.
Aşa e digerată măreţia. Leii sfântului Marcu.

Prea obosiţii lor ochi se vor închide a somn.
Somn. Somn. Somnul drepţilor culţi.
Să mănânci. Să haleşti palate şi monumente,
Cu liste de bucate în mână.

„Mesdames e Herren trebuie, mai întâi de toate, să mâncaţi 
Acest splendid exemplar de sculptură
Şi restul în ordinea următoare.”

În vreme ce Il Duomo atârnă-n miniatură
De vreun gât rumenit ori la încheietura mâini.

Traducere de Ion Caraion