Au și consumat palatul dogilor
Și, de la sine înțeles, Puntea Suspinelor
Căreia mizeria și-un poet beteag de picor
i-au dat faimă.
Stângaci și orbaznici ca porumbeii, se hrănesc,
Se tot și se tot fotografiază unul pe altul.
Gemutlichkeit de berărie. Și Belmont Park.
Orchestra cântă focos uvertura
Traviatei.
Unde-am mai văzut oare ceva asemănător?
La Sfânta Agata? În vreo altă reședință laurentină?
N-are importanță.
Asta-i Veneția. Asta-i Europa.
Și aștia-s „bunii europeni” ai lui Nietzsche.
Mâine se vor tolăni pe nisipul de la Lido
Bronzându-și picioarele și pieptul.
Așa e digerată măreția. Leii sfântului Marcu.
Prea obosiții lor ochi se vor închide a somn.
Somn. Somn. Somnul drepților culți.
Să mănânci. Să halești palate și monumente,
Cu liste de bucate în mână.
„Mesdames e Herren trebuie, mai întâi de toate, să mâncați
Acest splendid exemplar de sculptură
Și restul în ordinea următoare.”
În vreme ce Il Duomo atârnă-n miniatură
De vreun gât rumenit ori la încheietura mâini.
Traducere de Ion Caraion
|
