Virgil Gheorghiu - Plecarea poetului

Părinţii mei, mângâiaţi-vă, părinţii mei,
Fiul din lumina lămpii
A trecut gardul viu al codrilor
	La divinităţi,
S-a-ncoronat demult cu stelele de mare.

Rămaşi în urmă cu lacrimi pe tacâmuri,
Priviţi trecerea mea neştiută,
	Urmat de pasări
Şi suite clătinate de ambrozie.

În ciliciul iernilor iermit,
Aici mi-e adormirea molcomă,
Îmbiere-n clipotit de seară
Ca să preschimb mărgean crepuscular în pâine.

Păstor de nori visând otave cu susur de lumină
Linsă de lună, naiada mea ascultă
Curgând în văi din fluier răcoarea înălţimilor
Când sub cetini i se înmormântează vălul.

Arătaţi-mă cu mâna, ca o alinare,
Neamului cuminte şi olog din preajma fântânilor,
Cum pătrund încet şi zeiesc
Cu o turmă alungată de silabe
În negură de Walhala, în veacul deschis.