Mircea Ciobanu - Poemul dintr-o singură piatră

Da, nu mai vine, întârzie.
Cum totul se-amână,
astfel amână şi el să se-arate.
Nu vrea să piară; ştie ce-nseamnă s-alergi pân-la capăt.
Intră mai bine pe-o uşă de birt,
bea în tăcere, mănâncă, adoarme cu fruntea pe masă.
Peste măsură de trist a-nvăţat să întrebe: „Unde e casa 
celei mai blânde femei?” Astfel întreabă şi-acum
şi adoarme vorbind
între sticla cu vin isprăvită
şi coşul cu pâine. Nu-l mai aştepţi.

Pentru el ai fi vrut să lucrezi
un poem dintr-o singură piatră,
densă şi tânără piatră.
Nu-l mai lucrezi – îl aşezi pe un raft sub căderea
sfintelor pulberi şi ieşi din odaie. Afară,
nori agresivi te întâmpină, nori ca stoluri de păsări
te-alungă-ntr-un birt.
Bei acolo şi tu, şi mănânci,
cumperi cu bani de-mprumut crizanteme lăţoase,
mari crizanteme lăţoase,
în timp ce adormi şi obloanele
cad uruind între tine
şi norii bătrâni de afară.

Din volumul „Versuri”, 1982

Texte culese din Mircea Ciobanu, „Marele Scrib”, Editura Albatros, 
Bucureşti, 1985, Colecţia cele mai frumoase poezii