Artur Enăşescu - Poetul

Port cerul cu stele pe umerii mei!
Tot focul iubirii în piept!
Cuvântul mi-e harpă, vrăjită de zei,
Iar gândul, toiag de-nţelept.

Par, braţele-mi, ruguri aprinse, pe veci;
Cunună de flacări mi-e gura, nu lut!
Fiorii de viaţă, chiar, lespezii reci
I-aş da printr-un singur sărut.

Prin geana deschisă, când ochii-mi pătrund,
Un alt cer străluce-n adânc;
El creşte şi-acoperă, zări fără fund,
Cu-n soare mai viu pe oblânc!

Un bici, cu făşii de azur, împletesc,
Pe guri pătimaşe, când furii se cern
Şi-a vieţii prostie, destin pământesc,
Lovită de sfârcul etern.

Când, aprig spumează, veninul pe limbi,
Ş-asupra-mi cad pietre morman,
Tu pietrele-n bulgări de aur le schimbi
O! fluier vrăjit al lui Pan!

A mele sunt câmpuri, poieni, luminiş
Şi raza ce moare-ntr-al norilor prag,
Şi umbrele dese, din vechiul frunziş,
Căzând peste fruntea-mi de mag!

Eu trăznete, fulgere, toate le-adun!
Furtună dezlănţui în voie,
Şi-mprăştii pe lume, cu-avântul străbun,
Scântei din făclia lui Joe!

Ocean sunt ce trece de-al stâncii grumaz,
Unesc lutul negru cu-albastrul senin;
Din orice simţire făcând un talaz,
Înving uriaşul destin!

Din antologia “Aceşti mari poeţi mici”
culeasă de Mihai Rădulescu