Primăvara
(de Veronica Porumbacu)
Primăvara își scoate cornițele
și sparge subsuorile cafenii ale ramurilor.
Brațele-i cresc,
antene lungi cu muguri în vârf.
Nu se zăresc la prima vedere.
Dar când le prinzi între degete
boturile catifelate,
simți cum se bucură, chiuie,
siguri pe viața lor plină, în curând revărsată.
S-au spart mugurii copacilor.
n-am auzit zgomotul lor.
Mi-au plesnit numai fața frunzele.
Motiv banal de amintire picurată :
noi doi
nu-i mai vedem împreună.
Din volumul « La capătul lui 38 », apărut în 1946 – poezia a fost compusă în 1943
(de Veronica Porumbacu)
Primăvara își scoate cornițele
și sparge subsuorile cafenii ale ramurilor.
Brațele-i cresc,
antene lungi cu muguri în vârf.
Nu se zăresc la prima vedere.
Dar când le prinzi între degete
boturile catifelate,
simți cum se bucură, chiuie,
siguri pe viața lor plină, în curând revărsată.
S-au spart mugurii copacilor.
n-am auzit zgomotul lor.
Mi-au plesnit numai fața frunzele.
Motiv banal de amintire picurată :
noi doi
nu-i mai vedem împreună.
Din volumul « La capătul lui 38 », apărut în 1946 – poezia a fost compusă în 1943