Alexandru Philippide - Priveşti cum zboară norii

Priveşti cum zboară ca nişte continente 
Desprinse dintr-o veche planetă istovită. 
E-o vreme pentru visuri potrivită. 
Cu seri adânci şi vânturi indolente.

Lumea de azi, gheboasă de trecut, 
Clipa de-acum, bolnavă de-amintire, 
Te-ndeamnă să te smulgi din cunoscut.

Dar unde oare să mai pleci acum, 
Cu sufletul deşert şi mintea arsă, 
Când însuşi cerul este-o hartă ştearsă 
Pe care nu mai poţi citi vreun drum?

Un singur gând ca o mireasmă tare: 
Să te desprinzi din tine şi să zbori 
Asemeni continentelor de nori 
Pe-valuri de văzduhuri viitoare;

Şi-ntr-un tărâm de neştiut azur, 
În care nici o amintire nu vibrează, 
S-ajungi în calea ta văzduhul pur: 
Miraculoasă, veşnică amiază...

O, gând anarhic şi amar,
Pe care vorbele nu-l pot cuprinde
Atunci când ca un meteor bizar
În noaptea inimii adânci s-aprinde!

Din volumul „Visuri în vuietul vremii”, 1939