Michael Ondaatje - Prometeu cu aripi

L-au zdrobit în chip ştiinţific pe-acea stâncă,
pentru ca pân-la amiază un soare şchiop să-l poată orbi
şi buzele, şi pleoapele să-i crape, şi părul să-i albească
întărindu-i sângele pe coapse, pe crăpăturile gurii.

Şi venea pasărea, şi ciugulea din carnea-i sfârtecată,
şi-i lingea coastele şi sfâşia din pielea-ngroşată,
până se făcea puhav şi cafeniu amurgul,
iar pasărea pleca încruntată.

Atunci, trosnind, încheieturile lui se potoleau din muşcătură
şi-aplecat vedea cum marea îl îneacă pe jumătate
şi-nţepând ca peroxidul i-amorţea simţirea
aşa că iar putea zâmbi.

Zeus,
cu un ciorchine de struguri şi de zei
în palmă, scuipa sâmburii 
şi privea cu uimire la omul acela
care cu ochii albiţi şi c-o nebunească patimă
curta un alai de sirene.

Traducere de Ion Caraion

Texte culese din antologia „Poeţi canadieni contemporani (de limbă engleză)”, 
alcătuită de Ion Caraion, Editura Albatros, Bucureşti, 1978