Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei

Robert Burns

(... - ...)

Primarului
Epitaf
Unui prieten
Inscripție pe o bancnotă
Cei doi lorzi avocați
Puținul meu mi-ajunge
Urarea poetului către copila sa din flori
Odă la o durere de măsele
John Anderson, măi Jo!


         

Primarului

„Stai, hoațo! – zise, vajnic, Firea,
Când moartea ne-a furat primarul – 
Că-și pierde hazul omenirea,
Prostiei, dacă-i iei tiparul!”

La inceputul paginii

         

Epitaf

		Unui fante rural 

O, soții din Mauchline, e cinstit
C-ați plâns pe răposatul,
Că-n lipsa voastră n-au simțit
	Nevestele, gol patul.

Iar voi, școlari mai prizăriți,
În țintirim, vreodată,
Prin iarbă când vă zbenguiți,
	Feriți pe-al vostru tată!

La inceputul paginii

         

Unui prieten

E-un nume aici, nimic nu-ți spune,
Străine; faima trece-n lume!
Dar focul lui nestins trăiește,
Nici frigul Morții nu-l răcește.

La inceputul paginii

         

Inscripție pe o bancnotă

Blestem pe capul tău, pițulă ștearsă,
Că m-ai lăsat mereu cu buza arsă:
De ce-mi fu drag, m-ai despărțit cu ură
Și-mi iei, la chef, ulcica de la gură.
Mereu l-ai ocolit pe cel trudit,
Și-n grea pustie tot l-ai povârnit.
Pe chipul tău mă uit cum se hlizește
La cel sărman, acel ce-l asuprește;
În pumn aș vrea să-l strâng, cu tine-o dată,
Să scap de chinuri sărăcimea toată:
Că, de sărac ce sunt, mă surghiunesc
Departe de pământul ce iubesc.

La inceputul paginii

         

Cei doi lorzi avocați

Cu pumnul strâns pe-un mototol
De coduri și țidule,
Se zbuciuma, dând rotogol
A ochilor globule.
Și declama, și mă-nțelegi,
Își cântărea arginții,
Cu câte-un lung citat din legi
Umplându-și golul minții.

Apoi, decanul, mai cu moț,
Făcu un gest de rege
Și, fulgerându-ne pe toți
Cită o altă lege.

Ca un puhoi cu mari clăbuci
Urla stimatul domn.
Iar Curtea s-a trezit atunci,
Și-a recăzut în somn.

La inceputul paginii

         

Puținul meu mi-ajunge

M-ajung cu puțin, că mă bucur de multe
Și uit de năpaste mari și mărunte,
Le scutur din cârcă. Mai iute să-mi treacă
Îi trag o cântare și-un gât din bărdacă.

Puterea nu-mi scade când griji mă frământă,
Căci omul e vesel și viața e trântă.
Iar când libertatea din tașcă mi-o scot,
Nici regii-mpotrivă-mi nimica nu pot.

Tot anul pe umeri car grijile-n sac:
O noapte cu cântec le vine de hac.
Ce rost are gândul la vechiu-nceput,
Când ținta e-n față și greu'-i trecut...

De ce să-mi bat capul cu gloaba de soartă?
Ce vine se duce pe apa cea moartă:
Când rele, când bune m-au tot primenit,
La toate le-oi spune: „Hei, bine-ai venit!”

La inceputul paginii

         

Urarea poetului către copila sa din flori

Bine-ai venit! Eu, niciodată
De gura lumii cea spurcată,
N-oi fi, cu dragostea-mi curată
		Un fariseu,
Și nu roșesc că eu ți-s tată,
		Copilul meu!

Leită chipul mamei tale,
Mi te dezmierd cu drag și jale,
Legați de-acu' pe-a vieții cale,
		Ca rubedenii;
Iar popii, ducă-se la vale,
		În focul gheenii!

Îmi zic stricat și de neam prost,
Și c-am gustat de dulce-n post,
Și clevetesc de tot ce-a fost
		Și nu mă lasă;
Le știu povestea pe de rost:
		Dar nici că-mi pasă!

Din fericirea-mi de departe
Purcezi, nu din peceți și acte:
De bucurie să ai parte
		Și zări senine.
Din ce mai am, ai jumătate:
		Tu, numai bine.

Căci, dacă se va-ntoarce zarul
Și iarăși m-o-ncolți amarul,
Îi voi gusta doar eu paharul,
		C-așa e jocul!
Pe tine, să te cruțe harul,
		Ți-a' fi norocul.

Și nu-ți doresc vreo bogăție,
Decât, la duh, să-mi semeni mie
Și-n rest, cu mama, de nurlie,
		Și de cuminte;
Dar pildă la păcat, nu-ți fie
		Al tău părinte!

La inceputul paginii

         

Odă la o durere de măsele

Arde-te-ar focu', că mă-mpungi,
Mă sfredelești cu țepii-ți lungi
Pe sub gingii și ma străpungi
		Cu colți de pilă,
Ca joagărul!... De tot mă frângi
		Și nu ți-e milă!

Când frigurile te-nfierbântă
Ori junghiu-n coaste ți se-mplântă,
Mai vin vecinii și-ți descântă
		Din fundul ploștii;
Dar o măsea când te frământă,
		Rât toți ca proștii!

Îmi ies din minți și păru-mi smulg,
Sparg scaune și bale-mi curg,
Iar pe la vetre, mai cu sârg,
		Mă râde satul;
Să-i gâdile, la el în târg,
		Cu grapa, dracul!

Eu n-am dus lipsă de nevoi:
Recolte proaste, focuri, ploi,
Rușini și nedreptăți puhoi,
		Ca vai de mine.
Pe mulți pungași și pe ciocoi
		I-am pus eu bine.

Dar dintr-al relelor răsad,
Din câte mă vor duce-n iad,
Și din năpaste câte cad
		Pe viața mea,
Niciuna nu va-ntrece-n grad
		Măseaua rea.

O, duh al vrajbei, duh abraș,
Ce prin coclauri cați sălaș,
Te-oi omeni c-un aldămaș
		Vrednic de-un prinț,
Dacă pe-ai patriei vrăjmași
		I-atingi la dinți.

La inceputul paginii

         

John Anderson, măi Jo!

John Anderson, măi fârtate,
Când te-am cunoscut, al'dată,
Aveai părul corb pe spate,
Și sprânceana-ngemănată.
Frățioare John, băiete,
Ți s-au dus și ani, și plete;
Ți-e sprânceana colilie,
Dar tot ții la bucurie,
Cu chelie, măi băiete.
Altădată, John fârtate,
Luam poteca-n sus, pe lună,
Eh, ce zile minunate
Petrecut-am împreună!
Și-acum, John, avea-vom parte,
Pe potecă, tot de mână,
Către țintirim fârtate,
John, să mergem împreună.

La inceputul paginii