D. Ciurezu - Rugăciune - Miroase satul tot a iarbă şi-a lumină

        Doamne,
Miroase satul tot a iarbă şi-a lumină
Şi stă 'n genunchi sub tâmpla Ta de soare,
Pe creştet alb, un patrafir de floare
L-adună rugăciunea lui senină.

Şi-aşa neputincios, dar tare în credinţă,
În fiecare zi se 'ndreaptă către Tine,
Cu tot ce-ai pus în el din slăvi senine
Cu tot ce-ai vrut din marea biruinţă.

Se 'nchină simplu, ca un ram în vânt
Şi răsădeşte 'n cer un bob de gând,
Apoi se 'ntoarce 'n bulgăr, tremurând,
Cu fruntea mai lipită de pământ.

Se 'ntrece 'n câmp cu păsările Tale
Şi bucuros se pierde pe ogoare,
Purtând pe umeri dimineţi cu soare
Şi umbre moi culcate peste cale …

        Doamne,
E satul Tău şi cuibul meu pierdut
Pe care-l port în aripile mele,
Cum aş purta o pulbere de stele
Din înălţimile prin care am trecut.