D. Ciurezu - Rugăciune - Spun oamenii că Tu cu Sfântu-Petru odată

       Doamne,
Spun oamenii că Tu cu Sfântu-Petru odată,
Ai coborât la noi pe drumuri lungi de ţară
Doi bieţi moşnegi mărunţi, cu traişti la subţioară,
Porniţi domol, la drum, prin lumea toată.

V'aţi potolit dogoarea 'n ciuturi de fântâni
— Fântânile cu cumpeni dela noi —
Aţi odihnit la umbră, cu mierlele 'n zăvoi,
Şi-aţi pirotit cu noaptea şi basmele la stâni.

Vroiaţi să ştiţi, din rânduirea voastră
Ce s'a ales pe-un bulgăr de pământ,
Unde pădurile se leagănă de vânt
lar Jiu-şi poartă unda 'n veac, albastră.

Şi-aţi întâlnit un om cu plugu 'n câmp
Şi v'a 'mpărţit din azima lui săracă,
Pe mâna lui lumini de promoroacă
Punea privirea voastră în răstâmp.

Şi lanul lui de aur a crescut,
Cu spicul plin, cât vrabia de greu
Şi n'a ştiut c'a fost un Dumnezeu,
Acel ce-a stat o clipă şi-a plecat …

       Doamne.
Pe malul rupt strălucitor de soare,
Şi-acum coboară Jiul către şes,
Iar eu Te-aştept, cântând, cu plugu 'n mers,
Să-ţi văd pe câmp nălbirea de picoare.

Şi rodul meu să-l plec credinţei Tale
Cu sufletu-mi, c'o vorbă de demult,
Că Tu cu Sfântu-Petru-odată ai trecut
Şi Te-ai pierdut prin ţară, cu apele la vale.