Căldura lumii dacă-mi întîmpină dorința,
Uitînd de-nmiresmatele flori ce-ncîntă morții,
Merg sub copacul verde c-un fir de iarbă-n gură,
Mă-nchin la anotimpul de carne și de rouă.
Acolo-atinge ora și insula, și drumuri,
Se-apleacă pe fîntînă cu bunătate-n piatră
Să-i interzică setei zadarnica nădejde,
Nădejdii credincioase ca suflul sărutarii.
Deschis e ramurisul la născători solare;
O văd cum se trezește pe patul ei de pleoape,
Materna uitare de sine unde se-ntinde steaua
Pînă la goala inima ce-i hrănită cu frunze.
Mireasma dimineții iubirea o păzește.
Dacă vă-ntemnițează sîngele alte febre,
Înlăturați tăcerea în care stă să moară
Pălinda veșnicie din despărțite zile.
Nu mai amestecați memoria-n curbe obosite
De chipuri mult prea albe-n oglinzi întîrziate,
Prin miile de jocuri de zbîrcituri perfide,
Ca, împlinind inelul, minciuna s-o închidă.
O fată tolanită își despletește părul
Să-l mîngîie plictisul din palma-mi țărănească;
Prin gene trece vîntul suav al curăției
Ce-atinge bucuria și-i tulburat de pă ?su-mi.
Privirea-i e muiată de-o tainică lumină;
Plăcerea nevăzută în piept i se frămîntă,
Și limba-i e aproape, în negura-ncropită,
Închipuind în clipă rănile încete.
Virtuți de rouă, pentru săruturi dulce unda!
Se-aude noaptea care se-ntoarce să ne-ascundă.
|
