Mihai Rădulescu - Saloma şi Proorocul

Entuziastului prieten Mihai Vladimir Creţescu

I

Printre dune curge şarpe;
Vin alţi şerpi din depărtare;
Trupurile – corzi de harpe –
Cântă-n unde lucitoare.

Scorpioni în drum lăptos
Se-ncârligă şi se-ndoaie.
Un copac alb buretos;
Lângă el – un miel şi-o oaie.

Pier acuma spre cetate
Toţi oştenii lui Irod.
Lanţul porţii lung se zbate.
Coifuri sângeră pe pod.

Au intrat. Tăcerea-i plină.
La un geam, umbrit, un chip:
Gura roşie, pelină,
Ochiul fuge, de nisip.

...Şi tresare: robul sfânt,
Ioan Iudeul, o priveşte:
Fruntea-i rouă şi pământ...
Un soldat îl îmbrânceşte.

Chipul moare. Totul piere.
Luna cerne peste case
Stropii umezi de tăcere...
Case ‘nalte, case joase.

II

Zace luna-n vârf de par.
Totul doarme. Doar la groapă
Vietăţile apar
Ca mari sălcii-n mal de apă.

Stau leoaicele pe labe.
Tigrii gem cu pleoapa joasă.
Şerpii şi-au adus podoabă
Groapei pielea de mătasă.

Ioan grăieşte tuturora.
Când vorbeşte, când se roagă.
Legănată, aurora
Vine vorba s-o-nţeleagă.

Şi răsună printre gloduri
Glasul palid, obosit;
Cântă jalnic stranii moduri
Botezate-n noul rit.

Pletele Ion şi le pleacă
Peste pieptul ros de piele.
Dorm ceilalţi în valea seacă,
Ninşi de ultimile stele.

III

Stă Saloma-n umbră rece,
Ghem pe marmură de treaptă.
Gândul trece şi-l petrece;
Parcă pleacă, parcă-aşteaptă.

În picioare; pare fune,
Sân de chihlimbar şi gene.
Pasul pe pietriş când pune
Crezi că razimă doar pene.

Se întoarce; pleacă iară;
Şi revine încă-odată;
A strâns pumnul mic de ceară;
Iat-o iarăşi aşezată.

Şi, deodată, intră-n Sală;
Tauri fripţi, piper şi cepe.
Şovăie. Se ‘nalţă. Goală,
Dansul rugilor începe.

IV

Creşte luna-n două coarne, 
Ca o lotcă de pescar
Plină solzii să-şi răstoarne.
Un lăncier aruncă-un zar.

Umbra zarului se farmă
Pe podeaua putrezită.
De departe vuie larmă.
Carne-n adieri şi pită.

Zarul cade iar. Pe-o tavă
Dusă de-un oştean în zale:
Ţurţuri roşii, pulberi, lavă,
Cap cu barbă de paşale.

Stă Saloma-n neagră poartă.
De sprâncenele stufoase
Capul către buze-l poartă,
Sus, la buze chiparoase.

Suge fruntea-ncrâncenată.
Ochii strânşi mult a durere.
Unghia tare, de agată
Gura lui, gura i-o cere.

Ioan Iudeul nu răspunde.
Capul lunecă-n noroi,
Aură de aur – unde 
L-a primit şi îngeri goi.

1956