Alexandru Colorian - Şcoala

Întâia zi de şcoală!... În clasă larmă multă, 
Priviri mirate zboară şi se opresc de-a rândul; 
Deodată, e tăcere — chiar inima ascultă...
Dar, gândul hoinăreşte, — ce taină mare-i gândul! 
El sare la pisică, la joacă şi la fraţi;
Cum să râmână-aice? afară sunt vibrări —
Nu-i vreme-acum de carte, şi nici de întrebări — 
Ce sparg fereastra, zidul şi năvălesc în clasă, 
Cu gândurile toate ce le-ai lăsat acasă;
Cu cercul cin' se joacă pe strada adormită? 
Cu mingea cine-aruncă pe iedera-nnegrită? 
În curte fuge slobod dulăul — el de şcoală 
N-a vrut nicicând s-audă... dar laptele din oală 
L-a smântânit cu sete, gonind hulpav pisica; 
Ei nu mai ştiu de şcoală; aşa este mămica !?...

Dar, tabla neagră-n faţă, cu creta şi-un burete, 
Ca namilă se-nalţă, ca-n pândă un erete; 
Micuţu-ncet se scoală, şi-apoi, cu grabă mare, 
Îşi cere voie-afară... cam fără explicare... 
În curtea goală, rece — în cor aude lecţia:

	„Câmpul alb, 
	Oile negre; 
	Cin' le vede, 
	Nu le crede; 
	Cin' le paşte, 
	Le cunoaşte”.

Nenţelegând... o iotă, continuă... inspecţia; 
Sub cerul, iar prieten, a dibuit un nuc: 
El nalt — el mic, alături nu e nici un uluc; 
Cu gândul în obidă porneşte-ncet spre casă;
Deodată iar aude — o! lecţia nu-l lasă:

	„Câmpul alb, 
	Oile negre”...

Şi-n clasă se întoarce, cu fruntea la pâmânt; — 
În gând se-nfiripează fără de voie-un cânt:

	„Cântă cocoşelul
	Dis-de-dimineaţă,
	Scoală-te, copile”...

În clasa-ngălbenită, de zborul trist al toamnei,
O muscă naucită nu dă iar pace doamnei.

Din volumul „Poema eternă”, 1941

Texte culese din Alexandru Colorian, „Poeme”, Editura Pentru Litaratură, 1968