Adrian Munteanu - Scriu un sonet. Deplină amăgire

Scriu un sonet. Deplină amăgire
Că prin canon mai liber mă voi face.
Dar sunt ce vreau, ce ştiu şi ce îmi place,
Modest cârpaci de vorbe şi iubire.

Un gând buimac într-un ungher îmi zace
Şi nu-i găsesc firava limpezire.
Mă prinde-n gestul lui de-mpotrivire
Şi mă aruncă-n lumile opace.

Trec voci cerşind cărarea neumblată,
Dar altele, urlând, ademenesc
Cu zarea lor etern împurpurată.

Când verbe-n cuget tainic mă sfinţesc,
Nu-mi amintesc de mine niciodată.
E semn profund că-ncep să mă trezesc

5 aprilie 2004