Dacă nu vii pe lume, nu-i pagubă prea mare
Pe-un pom șezi în neant și-ți rîzi de toate
Eu m-am născut ca prunc, ca orișicare
cam pe neașteptate.
Școala în care uitat-am fel de fel
tot timpul mi-a răpit și – ce ciudat –
eram pe-atuncea un copil model.
Regret și azi c-așa s-a întîmplat.
N-a fost vacanță, dar a fost război
Tunar m-am pomenit cu alți soldați
Tot globu sîngera copios. Apoi
trăit-am mai departe, dar cum, nu mă-ntrebăți!
Inflație-am avut din plin și foame
Și Kant și studii, burse, slujbe – gata!
Și arta și politica și dame ...
Duminica ploua. Dar cu găleata.
De patruzeci m-apropiu. Nu mint
O fabrică de rime de-atunci am fondat
Am pe la tîmple fire de argint
Amicii mei au devenit mai grași, treptat.
Alerg după doi iepuri. Mai departe
tai craca de sub mine, meditînd.
Merg prin grădini de sentimente moarte
și glume răsădesc din cînd în cînd.
Îmi port desaga singur. Zi de zi,
Spatele-i strîmt. Poverile doar cresc.
Formula, deci, pe scurt, aceast-ar fi:
chiar dacă m-am născut, totuși trăiesc.
|
