George Tutoveanu - Se roagă

Pe culmea pleşuvă, de stânci atârnat,
Ca straj-a credinţei, un schit solitar,
Cu glasu-i de-aramă se roagă la cer,
Şi zările cântă melodic şi clar.

Cu grai de-nchinare, un imn rugător
Înalţă spre bolta spuzită cu stele,
Adâncul pădurii şi-al apelor zvon;
Şi florile-n luncă se roagă şi ele...

Ascult, şi ca-n vis mă cuprinde
Un farmec adânc, negrăit...
Cu glasul de clopot se pierde
Şi sufletu-mi spre infinit.

Din volumul „Albastru”, 1902