Horia Niţulescu - Seara cea mare

Ca mâine şi... dar ce să vă-ntristez,
Când clipa clară gâlgâie-n pahare?
Aduceţi vinul acel, bătrân, cyprez,
Să beau cu voi în seara mea cea mare.

Viorile să geamă-ncet! Clavirul
Să-mi tremure durutele sonate!
Mai este mult, e noaptea jumătate
Şi nu-mi astupă gura cimitirul.

Smaraldul acesta vechi ţi-l dau, iubite,
Să-ţi aminteşti de nopţile acele,
Când rătăceam înfăşuraţi în ele –
Doi pelerini cu frunţile trudite.

Iar ţie, bunule, nu am – O, nu-s de vină! –
Decât această caldă mână tristă.
Când inelarul ei va fi de mult rugină,
Să-i strângi  cenuşa vie în batistă.

Nu vă uitaţi că mi se curmă glasul;
Ceva, aici, în piept, mereu îmi spune
Că printre voi eu pururi voi rămâne,
Chiar dincolo, unde-mi va fi popasul.

Lăsaţi perdeaua! Cruntul răsărit
Îmi năvăleşte-n casă. Iar mă doare!
Zdrobiţi, prieteni, cupele-n picioare.
Plecaţi acuma. Balul s-a sfîrşit!

Din volumul „Toamnă în paradis - Poeme”, Bucureşti, 1943