Vîntu-n bezdna zburdă, zboară,
Și zăpada răscolește,
Scoate urlete de fiară,
Ori ca un copil scîncește.
Izba veche o străbate
Zgîlțîind-o din păreți,
Sau la geamul nostru bate
Ca un rătăcit drumeț.
Trista e și mititică,
Vai de ea, cocioba noastră.
De ce stai tu, mătușică,
Ghemuită la fereastră?
Te cuprinse oboseala
De atîta viscolit,
Sau cumva de sfîrîeala
Fusului ai ațipit?
Tu ce ții tovărășie
Tinereții mele-amare,
Hai să bem, și voioșie
Să culegem din pahare!
Cîntă-mi cîntecul în care
Pițigoiu-i călător,
Cîntă-mi cîntecul cu soare
Și cu fata la izvor!
Vîntu-n bezdna zburdă, zboară,
Și zăpada răscolește,
Scoate urlete de fiară,
Ori ca un copil scîncește.
Tu ce ții tovărășie
Tinereții mele-amare,
Hai să bem, și voioșie
Să culegem din pahare!
1825
|
