Petru Marinescu - Seară pe lac

Stăteam pe-un mal, cu apa-ncremenită 
De liniştile ce se aşezară
Pe unda ei, pe-ntunecimea clară, 
Pe inima de doruri prigonită.

Mă năpădea un gând de-odinioară 
Reapărut din zarea plumbuită 
Şi mă ducea tăcerea în ispită 
Spre lacul cu luceferii de seară.

Din stele ce străluminau eteruri 
Peste o boltă plânsă în genune
Cădeau ninsori pe umbrele pădurii...

Imensul dintre cele două ceruri, 
Purificat ca pentru rugăciune, 
Părea nuntirea sfântă a naturii.

Din volumul „Sonete – Vitralii”, 1979