Andrei Mureşanu - Simpatie la Viena

Spune-mi, mamă, ce să fie, 
Ce mă trage-aşa cumplit, 
Cât abea aştept să vie, 
Ceasul care e menit, 
Ca să-mi treacă pe-nainte 
În pas bine regulat 
Cavalerul cel cuminte 
De ostaşi încunjurat.

Ah, mamă, sunt vulnerată 
D-o săgeată care-n veac 
Va sta-n inimă vibrată,
Şi s-o vindec nu am leac. 
Mă usc, mamă, pe picioare, 
De mă culc, de stau sau şed, 
Nicăiri n-aflu răcoare
Ceas bun, sau minut nu văd.

Ce te prinde dar mirare, 
Măiculiţă, când mă vezi, 
Că mă scol de la mâncare 
Numai ca să mă aşez 
Vizavi cu-a lui şedere 
Ochii mei în ochii lui, 
Să-l descriu după plăcere, 
Când altă scăpare nu-i.

De mă duc la promenadă, 
Ochii-mi zboară-n sus şi-n jos, 
La surori fac semn să şadă, 
Şi-ntorcându-mă dau dos,
Fac pasuri înduplecate
Cu scop ca să-l întâlnesc,
De-aş merge chiar şi-n cetate 
P-acela care-l doresc.

Bate ora, una, două, 
Bate, c-încă n-a sosit;
Bate două peste nouă 
Aud marşul, a venit! 
Să gătim în ceea casă, 
Azi e marţi, azi vine el 
Pune-ţi lucrul tău pe masă,
Azi vine cel tinerel.

1839